Cultura Bus

un proiect de educație prin cultură

copilărie | cultură | amintiri

Cultura Bus este un proiect cultural anual, inițiat în 2016, care are scopul de a expune și a atrage interesul pentru cultură al elevilor și liceenilor din regiunile cu acces limitat la cultură. Totodată,  proiectul își propune să contribuie la anularea marginalizării și la promovarea incluziunii sociale, dar și a dezvoltării dialogului interetnic din Republica Moldova. În mare, participanții la Cultura Bus sunt elevi ai școlilor și liceelor cu predare în limba română, rusă și găgăuză din UTA Găgăuzia și Transnistria. 

Programul Cultura Bus include vizite la muzee și galerii de artă, vizionare de spectacole de teatru, operă și balet, lecturi și discuții de carte, ateliere creative și de cunoaștere. 

 

 

Activitățile Cultura Bus au scopul să ofere copiilor experiențe noi, care să îi ajute să-și lărgească orizont cultural, să lege noi prietenii cu semeni din alte regiuni și să cristalizeze amintiri care vor avea efecte asupra vieții lor de adult.

 

Destinația Cultura Bus din 2016-2018 și 2022 a fost Chișinău, iar în 2019 și 2021 s-a trecut Prutul, pentru a ajunge la București. În 2023 excursia copiilor va avea loc București, în perioada 9 – 11 iunie, cu un program cultural la fel de special ca și-n anii precedenți.

Sprijină Cultura Bus

Proiectul este susținut din surse private, mai cu seamă din cotizațiile asociaților Arbor. Edițiile din 2017 – 2019 au fost posibile grație susținerii primite de la prietenii Arbor!

 

Întreabă cum poți sprijini viitoarele excursii Cultura Bus: contact@arborinstitute.eu

NEWSLETTER?

Înscrie-te pentru a primi noutățile ARBOR despre ultimele podcasturi, interviuri și evenimente.