un spațiu care adună laolaltă tineri artiști și nume consacrate ale picturii basarabene
arbor | art | room
Spaţiul expoziţional Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11, sector 1; puncte de reper: Sala Radio, Parcul Luigi Cazzavillan), aparţinând Asociaţiei pentru cultură şi arte Arbor, a devenit binecunoscut iubitorilor de arte vizuale din vara și toamna anului 2020, printr-o serie de expoziţii originale (ca mod de abordare şi execuţie), cum ar fi: „Woman Unchained“ a artistei basarabene Irina Greciuhina, „Un veac de singurătate“, aparţinând celei mai mari pictoriţe din Republica Moldova, Valentina Rusu Ciobanu, ajunsă la vârsta centenarului, și „The Severed Garden“ a peisagistului neconvenţional Vadim Creţu, o extrem de originală propunere expoziţională aparţinând curatorilor Andrei şi Andreea Grosu, binecunoscuţi regizori şi oameni de teatru.
În 2021 Arbor.art.room a găzduit expozițiile: „Nimic nou la podul Săbăreni” de Giuliano Nardin, curator Doinel Tronaru, „ECOURI” de Vasile Rață, curator Victoria Nagy Vajda, „Pursuit of Beauty” de Elena Bria, curatori Natalia Șmurgun, Iosif Șaț, „The Summer of Independence” - expoziție de grup, curator Victoria Nagy Vajda.
În 2022 au fost deschise expozițiile „Război și pace” de Daniel Cauia, curator Victoria Nagy Vajda, „Suflet rănit”, de Olga Koftun - expoziție organizată în sprijinul artiștilor ucraineni, „Rememorarea copilăriei, mărturiile deportaților basarabeni”, curatori dr. Ludmila D. Cojocaru și Victoria Nagy Vajda, expoziție-eveniment organizată în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie al Moldovei, „Animal in me” de Nadya Izosimova, deschisă de Noaptea Albă a Galeriilor și „WILDERNESS, peisaje suprarealiste” de Iulian Cristea.
În 2023 Arbor.art.room expune seria de expoziții „Window to Europe”, un program gândit să prezinte artiști originari din Republica Moldova, care și-au început cariera în anii ’80 - ‘90, când s-au produs schimbări de mare impact în Europa de Est, iar unii dintre ei au ales drumul migrației. S-au angajat astfel pe drumul afirmării în țări unde artistul de bucură de un statut bine definit, dar și de o siguranță socială care-i permite să-și dedice energia proiectelor artistice. Programul expozițional „Window to Europe” va prezenta nu doar creația artiștilor invitați, în mare necunoscuți pentru publicul român, ci și biografia lor profesională și rețeta reinventării în țările de adopție.
Galeria Arbor.art.room și Asociaţia Arbor sunt „specializate“ în susţinerea tinerelor artiști basarabeni și îşi fac „datoria“ de a descoperi şi a aduce în faţa publicului românesc, din dreapta Prutului, talente noi, încă necunoscute în România.