„Război și pace”, o nouă expoziție la Arbor.art.room a tânărului artist basarabean Daniel Cauia

ARBOR EXPOZIȚII

„… te previn că dacă nici acum nu-mi spui că o să fie război, dacă tot îndrăznești să iei în ușor toate infamiile, toate atrocitățile acestui Antichrist (zău, cred că e un Antichrist) – nu te mai cunosc, nu mai ești prietenul meu, nu mai ești robul meu credincios, cum îți place să spui.”

Război și pace, Lev Tolstoi

Spațiul expozițional Arbor.art.room (str. Transilvaniei nr. 11, sector 1) propune publicului bucureștean o nouă expoziție. Protagonist e Daniel Cauia, o figură remarcabilă a tinerei generații de artiști basarabeni. Titlul expoziției trimite atât la tema celor mai recente lucrări semnate de Daniel, cât și la contextul actual  încordat din cauza unei posibile invazii rusești în Ucraina, care ar redesena harta politică a Europei.

În vârstă de 28 de ani, Daniel Cauia și-a făcut studiile la binecunoscutul Liceu Academic de Artă „Igor Vieru” și a absolvit de curând Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, secția grafică.

În pictură Daniel își distilează emoțiile. Natură introvertită, el găsește în artă forma perfectă de exprimare și reflecție acupra lumii în care trăim. Realitatea surprinsă în esența ei imuabilă sau în dinamica schimbărilor sociale e materia pe care-o transfigurează Daniel Cauia. Se inspiră din călătorii, din examinarea  naturii, din plimbările lungi în natură (cu câinele său), din scene și întâmplări la care ajunge să fie martor. Nu lipsesc din discursul lui temele din trecutul sovietic al societății în care s-a născut și trăiește. Daniel folosește tehnica colajului în diferite medii: ulei pe pânză, mono print sau serigrafie. E interesat de compoziții figurative, stilul lui arată influențe din realismul magic și postimpresionism. Marii artiști contemporani la care se raportează sunt Peter Doig, Francisc Bacon, Rupercht Kaufmann sau Joseph Beuys. Iar dintre români, Daniel urmărește cu interes activitatea lui Mircea Suciu.

Expoziția „Război și pace” aduce în atenția publicului lucrări din cea mai recentă serie a tânărului artist. Inspirația s-a declanșat în momentul în care și-a mutat atelierul într-o fostă cazarmă militară. Influențat de energia locului, dar și de situația politică tensionată din zonă și de speculațiile privind un eventual război, Daniel Cauia a început să picteze lucrări cu temă militară. În tablourile lui  personajele, fie oameni, fie animale, poartă cu ele un vis de pace, trădează o anumită nostalgie după o armonie acum amenințată. Această „nostalgie” ne trimite parcă la atmosfera din debutul romanului „Război și pace” de Lev Tolstoi. Soldatul lui Daniel Cauia, scufundat în iarba adâncă, se întreabă la fel ca Nicolai Rostov, unul dintre personajele cărții: Și ce caut eu aici? [Nu-mi vine nimeni în ajutor, nimănui nu-i e milă de mine. Și doar am fost și eu cândva acasă voinic, vesel și iubit.”… Se uita la fulgii de zăpadă care se jucau deasupra focului și-și aminti de iarna rusească cu casa caldă și plină de lumină, de șubele moi și săniile iuți care zboară, de oamenii sănătoși și de toată iubirea și îngrijirea de acasă. “Ce-am căutat eu aici?” se gândi el.].

Expoziția vrea să-l facă pe privitor să regândească accepțiunea noțiunii de pace. E pacea o stare naturală a omului? Iubirea e pace,  pacea înseamnă acasă?

Vernisajul expoziției „Război și pace” a artistului Daniel Cauia, curator: Victoria Nagy Vajda, va avea loc joi, 3 martie 2022, începând cu ora 16.00, în spațiul Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11, sector 1, București). Lucrările pot fi văzute până pe 2 aprilie (de marți până sâmbătă). Accesul e organizat în conformitate cu toate normele sanitare în vigoare.

 

Arbor.art.room

Str. Transilvaniei, nr. 11, sector 1

Război și pace “ de Daniel Cauia, curator: Victoria Nagy Vajda.

Deschidere: 03.03.2022, orele 16.00-21.00

Perioadă de vizitare: 04.03.2022 – 02.04.2022

Comments are closed.

NEWSLETTER?

Înscrie-te pentru a primi noutățile ARBOR despre ultimele podcasturi, interviuri și evenimente.